Timp de 7 ani m-am luptat cu tulburări gastro-intestinale. Problemele au început cu simptome caracteristice gastritei, în iarna lui 2014, după o perioadă foarte stresantă și solicitantă în care m-am pregătit pentru un examen. Știam cum să mă tratez de gastrită căci, din păcate, nu mă confruntam cu această afecțiune pentru prima oară, așa că nu m-am dus atunci la medic. Deși am scăpat de simptomele de gastrită cu tratament și regim alimentar, cam în același timp au apărut alte simptome, printre care durerile abdominale și senzația de disconfort abdominal le resimțeam cel mai mult.

Aici a început aventura mea spre vindecare. Am fost la nenumărați medici gastroenterologi și de medicină generală, chiar și la o doamnă așa-zisă nutriționist (mi-am dat seama prea târziu ce fel de nutriționist era; nu am mai încercat la altcineva). Am făcut două endoscopii, procedura prin care ți se introduce un tub pe gură până în stomac sau, a doua oară, până în intestinul subțire (nu există nimic mai dezgustător!), de unde medicul a prelevat o probă de țesut pentru analiza anatomo-patologică, să vadă dacă am boala Celiacă (intoleranță la gluten) – nu aveam. Pentru că la analizele de sânge (o mulțime, scumpe și nedecontate) ieșise că am anemie mare, până la urmă mi-am făcut curaj și am făcut și colonoscopie (altă hidoșenie). Rezultatele venite de peste tot nu arătau nimic, dar eu știam foarte bine prin ce trec și că lucrurile nu se întâmplau doar în capul meu. Probabil mulți dintre medici au considerat de-a lungul timpului această posibilitate devreme ce, pentru tulburări funționale gastro-intestinale (cod pentru nu știm ce ai și cum să te tratăm) se administrează uneori antidepresive. Am citit asta ulterior, când încercam să înțeleg ce naiba am. A fost simpatic endocrinologul, un medic bun, la care merg și astăzi: „cel puțin v-ați investigat și știți că nu aveți nimic grav”. E și ăsta un mod de a vedea jumătatea plină a paharului. 

Dar eu nu eram bine, chiar dacă, aparent, nu aveam nimic grav. Deși am găsit o posibilă cauză pentru anemie și treptat am corectat-o cu suplimente, nu aveam deloc energie și nu mă puteam concentra, de parcă aveam o ceață pe creier (termenul chiar există, iar în engleză este brain fog). Nici suplimentele alimentare, cu doze de cal de vitamine din complexul B, magneziu, precum și alte vitamine și minerale, nu mă ajutau. Chiar și să mă trezesc dimineața era un efort prea mare, cum să mai și funcționez până la finalul zilei cu responsabilitățile pe care le aveam, acasă și la job (de fapt, invers, că tăiam de acasă)?

Mergeam la medic on and off. Când mă simțeam rău de tot sau mai auzeam de vreun gastroenterolog, programam o consultație: ba să fac CT, ba să fac RMN că poate am intestinele nu știu cum, dar eu eram sătulă de investigații de pe urma cărora nu primeam niciun diagnostic. Și iar luam o pauză. Până în toamna-iarna lui 2020, când durerile abdominale și disconfortul erau din ce în ce mai greu de suportat. Atunci am făcut o programare la faimosul conferentiar universitar de la o clinica privata (nu îi fac reclamă decât în mod negativ), de care auzisem de la o vedetă autohtonă. Timp de așteptare, 5-6 luni, însă m-am gândit că dl. doctor mâine-poimâine o să fie ditamai profesorul și trebuie să știe ce am sau ce teste să fac. Între timp, i-am făcut o vizită tot la clinica privata unei doctorițe din echipa lui de la spitalul de stat. Foarte draguță și amabilă, mi-a făcut și o ecografie, deși ulterior s-a dovedit că nu se pricepea (nu mai dau detalii). Am întrbat-o ce crede că am. Mi-a răspuns „un fel de” sindrom de intestin iritabil și mi-a printat un regim alimentar pe care să-l urmez. Mi-a prescris și un medicament pentru digestie care, recunosc, m-a ajutat. Când am văzut însă în ce constă regimul, sau mai bine zis în ce nu constă, mi-am zis că eu nu am ce să mănânc și că va trebui să caut soluții în altă parte.

Acela a fost momentul în care am început să studiez, să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Era ca și cum mi-aș fi amintit dintr-o dată că cel mai bine mă pricep la… cercetare (adică nu l-am întrebat pe dr. Google). Din aproape în aproape, am găsit o serie de cărți scrise de specialiști din SUA, fie MD (adică medici), fie PhD (cu doctorat), dar musai cu unul din aceste titluri. Primele cărți comandate pe Amazon le-am devorat. Au urmat altele și altele, plus articole numeroase articole științifice. Cea mai importantă informație pe care am descoperit-o atunci a fost rolul microbiomului intestinal în nutriție, în sănătatea tractului gastro-intestinal și în menținerea starii de sănătate în general, precum și axa de comunicare microbiom – intestin – creier din care fac parte nervul vag, sistemul imunitar, hormoni și mesageri chimici responsabili pentru starea de bine. Pam pam!!! Gata, mi-am spus, m-am diagnosticat cu un dezechilibru al microbiomului intestinal (asta explica și oboseala, lipsa de concentrare și mai multe) și de-acum o să consum alimente care-mi hrănesc microbiomul. Exact asta am făcut, însă surpriza mare a fost că nu mă simțeam deloc mai bine și nu înțelegeam de ce. Am început să țin un jurnal alimentar, cu toate simptomele, și am tras concluzia că am și sensibilitate alimentară.

Între timp, a venit programarea la faimosul medic, ultima speranță, ultimul cartuș. După ce am așteptat mai bine de o oră pe hol, într-o aglomerație de nu mai spun, în plină pandemie și cu frică să nu iau Sars-Cov-2, am intrat în cabinet. M-a întrebat pe scurt ce mă supără, nu prea m-a lăsat să vorbesc. Am adus vorba de microbiom, dacă poate să-mi prescrie niște teste, mi-a tăiat-o sec: nu cred în microbiom! Nu este în ghiduri, nu există! Dar cum, am insistat eu, sunt mii, poate zeci de mii de articole de cercetare pe tema asta, cum să nu existe? În sinea mea, mă gândeam că e doar un amărât de microbiom, nu Dumnezeu, în fine… I-am cerut atunci să-mi prescrie un test pentru sensibilitate alimentară. Nu știu să-l interpretez, mi-a răspuns. Bine, și eu ce fac? Urmează dieta pe care ți-a dat-o doctorița X, eu am adus-o înRomânia (dieta, nu doctorița). OK, și căt timp ar trebui să o urmez? După mine, toată viața, mi-a răspuns. Parcă mă lovise ceva: iar plecam acasă fără diagnostic sau teste și nu era nimic de mâncat după dieta aia, cum naiba să o țin toată viața și să nu mor de foame? 

Am plecat de acolo cu un gust atât de amar…bine că măcar asigurarea a acoperit consultația (undeva la 400 lei la viitorul domn’ profesor universitar). Gata cu gastroenterologii, am zis! O întrebare îmi rula însă în cap ca o casetă stricată: ce naiba fac acum, că nu mai suport durerile astea de burtă și starea asta oribilă?

M-am uitat iar pe foaia cu regimul. Mi-a atras atenția că toate alimentele de eliminat conțineau fibre, adică exact acelea care sunt recomandate pentru un microbiom echilibrat, pe când cele permise, nici urmă de fibre. Am zis că nu se poate una ca asta, cum să țin toată viața un regim fără pic de fibre? O să-mi omor toți microbii din colon. 

Înapoi la studiu. Ce am invățat de data asta, a fost că alimentele cu conținut ridicat în fibre cauzează durere și disconfort abdominal în caz de intestin permeabil, adică mucoasa intestinală (de altfel foarte selectivă când este sănătoasă) permite toxinelor și moleculelor incomplet digerate să treacă prin ea (devine permeabilă). Toxinele pot chiar să ajungă în sânge și să-și facă de cap pe unde trec, cauzând inflamație, inclusiv la nivelul creierului (sună deja un clopoțel). Moleculele incomplet digerate deranjează sistemul imunitar localizat la un strat distanță de mucoasa intestinală, făcându-l să reacționeze la alimente altminteri sănătoase. Astfel apare sensibilitatea alimentară. 

Am mai învățat și că permeabilitatea intestinală se vindecă fără medicamente, doar prin eliminarea, TEMPORARĂ ÎNSĂ, a principalelor categorii de alimente cu conținut ridicat în fibre (pam pam din nou!!!). Aceste alimente se reintroduc apoi treptat și se monitorizează dacă mai cauzează probleme. Știind acum toate aceste lucruri, am avut încredere să urmez regimul alimentar fără fibre, care s-a dovedit mai ușor decât părea: pentru că înțelesesem pentru ce îl țin și încotro mă îndrept. Pur și simplu am selectat din lista alimentelor fără fibre pe cele pe care le consumam în mod obișnuit. După 4 săptămâni, am eliminat restricțiile și revenit la alimentația care susține microbiomul. Ușor, ușor, am scăpat de disconfortul abdominal și ceața de pe creier mi s-a risipit. De atunci continui să mănânc pentru un microbiom sănătos, consum multe legume și fructe, salate, leguminoase (fasole, năut – hummusul este preferatul familiei), pește pentru acizii grași omega-3, nuci, migdale, semințe, ciocolată neagră și musai vin roșu (microbiomul este fan ciocolată neagră și vin roșu). La fel de important, din stilul meu de viață nu lipsește sportul, cam tot de 7 ani. Asta nu înseamnă că din când în când nu mănânc și nesănătos, ba da. Dar revin, de fiecare dată, la ce îmi face bine.

Fac aici o mică paranteză: există posibilitatea testării pentru sensibilitate alimentară, însă testele nu sunt întotdeauna concludente. În plus, mare atenție la clinicile care le fac! Am făcut și eu un astfel de test, în urma căruia a reieșit că am sensibilitate la gluten, în condițiile în care testul cel mai relevant (endoscopia cu prelevare de țesut din intestinul subțire) a arătat contrariul. Cea mai bună metodă de a identifica alimentele la care organismul este sensibil este aceea prin eliminare și reintroducere, însoțită de un jurnal alimentar. 

Evident că situația mea nu s-a îmbunătățit peste noapte dar, de un an de zile, nu mai am dureri și disconfort abdominal decât în mod excepțional. De asemenea, am scăpat de rinita alergică ce mă chinuia de 20 de ani. Asocierea dintre dezechilibrul microbiomului intestinal și alergii sau chiar astm este menționată în literatura științifică. Poate că nu sunt 100% ok și nu mă bucur în fiecare zi de un nivel optim de energie, însă sunt și alți factori implicați; pe unul dintre ei l-am pomenit deja, stresul. Chiar și de unul singur, stresul face ravagii în corp, darămite combinat cu mâncatul pe apucate, în fugă și ce s-o găsi. Pentru că, nu-i așa, în ritmul alert al vieții noastre moderne nu prea mai avem timp să ne bucurăm de mâncare sau să gătim acasă. Și da, stresul cronic distruge microbiomul intestinal și pune digestia pe locul doi. 

A „trebuit” să trec prin COVID-19 ca să iau măsuri cu stresul. Vreo două luni și două cărți de Dr. Jon Kabat-Zinn mai târziu, am început să practic minfulness, o formă de meditație dovedită științific a crește reziliența la stres. Până atunci, nu înțelesesem conceptul de meditație și habar nu aveam la ce folosește. Minfulness înseamnă să fii conștient de ceea ce se întâmplă în momentul prezent și poate fi practicat în diverse situații, inclusiv în timpul mesei (în engleză, conceptul se cheamă mindful eating). Dr. Jon Kabat-Zinn, cercetător în domeniul biologiei moleculare, este fondatorul programului Minfulness-Based Strees Reduction la Universitatea din Massachusetts Medical Center. Numeroase cercetări au evidențiat beneficiile acestui tip de meditație la persoanele care se confruntă cu stres, anxietate, depresie, durere cronică, abuz de substanțe sau diverse forme de boală. 

Din jurnalul meu personal de vindecare s-a născut dorința de a ajuta persoanele aflate în situații similare să revină la starea lor de bine. Astfel, am urmat cursurile de Holistic Health and Nutrition Coach ale Institutului MindBodyFood din Queensland, Australia, care s-au armonizat perfect cu preocupările mele pentru o viață sănătoasă și pasiunea pentru știință. Cursul a fost un maraton de conștientizare în sine.

Concluzia celor înșirate aici este că uneori trebuie să devii avocatul propriei sănătăți, dacă sistemul medical te trimite înapoi acasă bolnav. Și nu este vorba doar de sistemul nostru medical. Medicii americani a căror activitate o urmăresc afirmă că sistemul lor medical se limitează la tratarea pacientului strict pe specializări și nu este „educat” pentru o abordare integrativă. Sunt însă și excepții care trec dincolo de ghiduri și sunt la curent cu tot ce este nou în știință și medicină și aplică în practica lor zilnică. Mulțumită lor, știu astăzi cum să am grijă de sănătatea mea și a celor dragi. 

Despre microbiomul intestinal am mai scris pe smartscience.ro și Facebook și cu siguranță voi mai scrie, pentru că a devenit subiectul meu de interes major. Deocamdată, însă, mă opresc aici, în speranța că povestea mea va fi de folos cuiva care trece prin aceeași situație și las, ca referință, articolul meu, preluat și de MindBodyFood Institute – https://smartscience.ro/the-amazing-role-of-the-gut-microbiome-in-nutrition-and-health/.

Dr. Viorica Ivan este coach holistic de nutriție & stres, cercetător și specialist în comunicare științifică; este fondatoarea Smart Science Holistic Health. Are o pregătire academică în domeniul biologiei celulare, obținând doctoratul la Universitatea din Utrecht, Regatul Țărilor de Jos (Olanda).