Longevitatea – un câștig nu doar de ani, ci de ani sănătoși

Longevitatea – un câștig nu doar de ani, ci de ani sănătoși

Te-ai întrebat vreodată cum de  în anumite regiuni ale globului – așa-numitele Blue Zones (Zonele Albastre): Sardinia (Italia), Icaria (Grecia), Loma Linda (California, SUA), Nicoya (Costa Rica), Okinawa (Japonia) – populația ajunge să trăiască peste 90 sau chiar 100 de ani, fără afecțiuni cronice majore? Și nu, nu este vorba doar despre genetica lor…

Ce au în comun aceste populații? Un model alimentar mai degrabă decât o dietă, bazat pe produse de origine vegetală, minim procesată, incluzând: fructe, legume, fasole și alte leguminoase, cereale integrale (pâine și paste din făină integrală), ulei de măsline, vin roșu în cantități moderate; peștele și carnea de pui sunt consumate în cantități reduse până la moderate, iar carnea roșie relativ rar. Modelul alimentar al acestor populații, având la bază dieta Mediteraneană, nu reprezintă, însă, singura componentă din stilul lor de viață, importantă pentru starea de sănătate și longevitate. Obiceiuri de stil de viață precum mișcarea, timpul petrecut în natură și, mai ales, legăturile familiale și sociale puternice cântăresc, de asemenea, benefic în ecuația stării de sănătate și în longevitatea excepțională observată în aceste regiuni.  

Conceptul de longevitate a căpătat noi valențe în ultimii ani, însumând, pe lângă creșterea duratei de viață a unui individ (lifespan), și creșterea numărului de ani lipsiți de boli cronice (healthspan). Cu alte cuvinte, când ne referim la longevitate, ne referim, de fapt, la longevitatea sănătoasă (healthy longevity). Acest concept este strâns legat de îmbătrânirea sănătoasă (healthy aging), definită prin menținerea sănătății fizice, mintale și cognitive (gândire, memorie, atenție) odată cu înaintarea în vârstă, și subliniază o abordare preventivă pentru sănătate și well-being, prin alimentație și stil de viață.

Care sunt principalii factori care susțin longevitatea și îmbătrânirea sănătoasă, conform studiilor pe eșantioane mari de populație:

✔️Menținerea unei greutăți corporale optime de-a lungul vieții, printr-un consum alimentar moderat, respectând principiul 80-90% sătul la fiecare masă. 

✔️Sursa alimentară a grăsimilor, proteinelor și carbohidraților pare să fie mai importantă decât cantitatea lor în a influența riscul de boli cronice și mortalitatea, dar și greutatea corporală.  De exemplu, o dietă cu un conținut redus de carbohidrați, bogată în grăsimi și proteine de origine vegetală, a fost asociată cu o rată redusă a mortalității.

✔️Modele alimentare tradiționale (Dieta Mediteraneană, Dieta Nordică, Dieta Japoneză) dar și modele noi (dieta DASH, Harvard Healthy Eating Plate), dincolo de elementele culturale caracteristice zonelor din care provin, au în comun, în esență, consumul preponderent de produse de origine vegetală, minim procesată, și grăsimi benefice, cuplat cu un consum redus de carne roșie, carne procesată (mezeluri) și zahăr adăugat. 

✔️Dieta Mediteraneană tradițională este probabil cea mai populară și considerată un model de alimentație sănătoasă la nivel global, grație multitudinii de studii care i-au atestat efectele benefice asupra sănătății: reducerea riscului de obezitate, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, afecțiuni cardiace, dislipidemie, accident vascular. Într-un studiu populațional pe scară largă, aderarea la dieta Mediteraneană a fost asociată cu reducerea mortalității, în principal din cauze cardiovasculare, contribuind astfel la sporirea longevității. În plus, dieta Mediteraneană a fost asociată cu scăderea progresiei declinului cognitiv odată cu înaintarea în vârstă și cu un risc mai mic de boli neurodegenerative, precum demența și boala Alzheimer. 

✔️Includerea în alimentație a produselor vegetale bogate în polifenoli și alți nutrienți (fitonutrienți) cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii – cafea, ceai verde, fructe și legume (în special cele de culoare roșie până la violet închis), cacao, ulei de măsline, avocado, nuci și semințe. Consumul ridicat de polifenoli a fost asociat cu efecte benefice asupra microbiomului intestinal (bacteriile din intestinul gros), contribuind la o mai bună sănătate fizică și mintală.

✔️Adoptarea, pe lângă o alimentație sănătoasă, a altor factori de stil de viață, precum activitatea fizică regulată (aproximativ 150 minute pe săptămână), gestionarea stresului, somnul de calitate, consumul moderat de alcool, evitarea substanțelor cu risc și a obiceiurilor nocive (fumat, consum excesiv de alcool), relațiile sociale de calitate pot adăuga la durata medie a vieții 8 până la 10 ani lipsiți de boală

Dincolo de sănătatea fizică și longevitate, o alimentație și un stil de viață sănătos pot contribui și la starea mintală de bine (mental well-being), precum și la diminuarea declinului cognitiv asociat cu înaintarea în vârstă, reducând astfel riscul de demență și îmbunătățind calitatea generală a vieții

De aici și necesitatea promovării abordării holistice care, pe lângă genetica și parametrii de sănătate caracteristici fiecărui individ, să sublinieze importanța factorilor de stil de viață și adoptarea unor obiceiuri sustenabile care să susțină îmbătrânirea sănătoasă, coachingul în sănătate și nutriție având o contribuție instrumentală la facilitarea procesului de schimbare. 

Programele pe care le-am dezvoltat la Smart Science Holistic Health sunt dedicate sănătății, longevității și controlului greutății corporale și integrează cele mai noi și revoluționare cercetări din domeniul nutriției și stilului de viață. Cursul “Nutriționist la tine acasă”, disponibil în format înregistrat, completează informația științifică actuală cu strategii de schimbare a obiceiurilor pentru o sănătate activă și sustenabilă.  

Autor

Dr. Viorica Ivan este coach de sănătate și nutriție certificat, om de știință și promotor al sănătății prin stil de viață. Doctoratul în domeniul biologiei celulare, obținut la Universitatea din Utrecht, Regatul Țărilor de Jos, i-a permis o înțelegere aprofundată a rolului nutriției asupra proceselor biochimice și moleculare complexe ce au loc la nivel celular și cum influențează nutriția starea de sănătate.

Din dorința de a facilita accesul cât mai multor oameni la informația științifică actuală privind importanța nutriției și a unui stil de viață echilibrat pentru sănătate, a fondat  Smart Science Holistic Health, o platformă de business și educație pentru sănătate. În activitatea de coaching, Dr. Ivan integrează cercetările de ultimă oră din domeniul nutriției, axate pe microbiomul intestinal, cu strategii de creștere a rezilienței la stres și instrumente de schimbare a obiceiurilor pentru un stil de viață sănătos și sustenabil.

Disclaimer: Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, scopul fiind acela de a furniza informații utile de ordin general referitoare la sănătate. Nu este destinat diagnosticării, tratării, vindecării sau prevenirii ca atare a niciunei afecțiuni medicale, nici nu este destinat înlocuirii recomandărilor unui cadru medical calificat. Dacă vă confruntați cu probleme de sănătate de orice natură, consultați un medic și/sau alți profesioniști calificați din domeniul sănătății cu privire la informațiile citite.

Share this post:
Comments are closed.
error: Content is protected !!